marți, 8 ianuarie 2013

BUCURIILE CRĂCIUNULUI

      Sub acest nume s-a desfăşurat în data de 17 decembrie la Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi  un spectacol oferit de elevii Colegiului Andronic Motrescu. 
       Cu câteva zile înainte ne uitam cu frică la troienele de nămeţi şi la zăpada care nu mai contenea să cadă. Cu o zi înainte de spectacol, duminică, ne dădeam mesaje unul altuia întrebându-ne ce drumuri sunt înzăpezite şi gândindu-ne că unii din artiştii noştri vor rămâne înzăpeziţi şi nu vor mai ajunge pe scenă. Dar n-a fost aşa! Toţi cei implicaţi au fost prezenţi şi dornici să facă o faptă bună, pentru că banii obţinuţi din vânzarea biletelor au fost folosiţi pentru a le oferi sărbători mai frumoase unor bătrâni singuri.
        Elevii şi profesorii au pus mult suflet în acest proiect şi au muncit atât cât s-a putut. Este de apreciat efortul lor cu atât mai mult cu cât perioada de sfârşit de an şi de semestru este una foarte plină pentru elevi şi profesori deopotrivă: teze, teste, medii, situaţii. Pe scenă au urcat rând pe rând grupurile de colindători pregătite de d-nii profesori Alina Vârtea, Cipran Gavra  şi Cristina Moloci, Căiuţii, caprele şi mascaţii pregătiţi de d-l învăţător Sbiera Gheorghe, mimii d-nei profesr Anca Donisan.
        De aplauze au avut parte Sebi şi Mihai care au prezentat, sub atenta supraveghere a lui Moş Crăciun, un număr de hip-hop combinat cu beatbox.
       Crăciuniţele au dansat vesele, chiar dacă "drăcuşorul" Iulian şi-a cam vârât codiţa. Până la urmăchiar şi Moş Crăciun s-a prins în dansul lor şi le-a urat tuturor Crăciun Fericit.
     Spectacolul a fost un prilej ca profesorii şi elevii Colegiului Andrnic Motrescu să transmită, prin intermediul Televiziunii Rădăuţi, mesajul lor de mulţumire pentru cei care ne-au fost alături şi urări de bine pentru anul ce urma să vină.
     















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu