luni, 16 iulie 2012

Forumul National de Dezbateri




Forumul Național de Dezbateri al
Consiliului Național al Elevilor



În perioada 9-13 iulie 2012 s-a desfășurat la Izvorul Mureșului Forumul Național de Dezbateri al Consiliului Național al Elevilor,  organizat de ARDOR Moldova în parteneriat cu CNE și ANST.
Judeţul Suceava a fost reprezentat de un echipaj format din elevii Evelina Antonesei (Preşedinte CŞE la Colegiul Andronic Motrescu Rădăuţi şi membru BEX al CJE Suceava), Mădălina Ciotău şi Victor Cobuz (Colegiul Naţional Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuţi), care au concurat sub numele STRONG SUCEAVA,  însoţiţi şi îndrumaţi de profesor Şofrona Perţa (Colegiul Andronic Motrescu Rădăuţi). Rezultatul a fost unul foarte bun, echipa a ajuns până în semifinale şi a ocupat un excelent loc III.
La aceasta competiție au participat elevi şi profesori din mai multe judeţe ale ţării.. În grupele contând pentru calificare s-a dezbătut moţiunea de valoare Prezența reprezentantului Consiliului Școlar al Elevilor cu vot deplin în Consiliul de administraţie este justificată iar în semifinale şi finală s-a dezbătut moţiunea Ar trebui modificat Bacalaureatul?
La activitate au fost prezenţi domnul Romeo Moşoiu şi preşedintele CNE, Andrei Bogdan-Petre, care au vorbit despre importanţa continuităţii CNE.