duminică, 17 iunie 2012

Competiţia Regională de Dezbateri 

Karl Popper

           Colegiul "Andronic Motrescu" a participat la Competiţia Regională de Dezbateri Karl Popper care a avut loc în perioada 14-17 iunie 2012 la Slănic Moldova, judeţul Bacău.
           Echipa care a reprezentat liceul a fost formata din: Antonesei Evelina din clasa a X-a A, preşedinte al C.Ş.E, Savu Mihaela, clasa a XI-a D şi Slusar Iuliana din clasa a X-a C. Echipa a fost pregătită şi însoţită de doamnele profesoare Mara Perţa şi Anca Donisan.
           Competiţia a fost organizată de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică Moldova în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Consiliul Naţional al Elevilor. În cadrul acesteia s-a discutat despre prezenţa camerelor video la examenul naţional şi cel de Bacalaureat şi despre comunicarea în C.N.E.


sâmbătă, 9 iunie 2012

AVEM CAMPIONI CU CARE NE MÂNDRIM!

         Pasiunea şi perseverenţa tânărului Claudiu Olar din clasa a X-aH pentru skandeberg l-a propulsat în elita acestei discipline. Prezent la campionatul naţional din aprilie, el n-a făcut simplu act de prezenţă ci a devenit campion naţional de juniori la categoria 65 de kilograme, braţ drept. Pe lângă aur, Claudiu s-a întors cu încă două medalii de bronz.
       Claudiu nu este la prima ispravă de acest fel, în vitrina lui  aflându-se numeroase trofee şi diplome câştigate în competiţiile de gen

.


 







 Bucurii mici de ziua lor!
 

          În prima zi a verii, o zi atât de importantă pentru copii,  trupa de pantomimă Smime coordonată de prof. Anca Donisan  a sustinut un spectacol de pantomima la Complexului terapeutic pentru copilul cu handicap sever şi moderat Blijdorp Suceava
         Copiii cu dizabilităţi au fost antrenaţi în activităţi distractive, jocuri, desene pe asfalt, cântece. Alături de liceeni, au mimat şi au participat la momentele care le-au adus un zâmbet pe faţă şi luminiţe în ochi.
Încă o dată elevii noştri au arătat că le pasă!





joi, 7 iunie 2012

SĂ NU-I UITĂM PE CEI MAI TRIŞTI CA NOI!
        Joi, 17 mai 2012, elevii Colegiului Andronic Motrescu au susţinut un spectacol la Casa de bătrâni din Rădăuţi, în cadrul săptămânii voluntariatului. Programul a fost următorul: 
 - două piese interpretate de elevii Magdici Alexandra (IX B) - flaut, Bejenaru Costel (XG) - chitară şi Grosu Andreea (XG) - voce
- sceneta Armata jucata de trupa Smime
- cantece şi dansuri populare  prezentate de formaţia de dansuri a şcolii
      Elevii noştri nu sunt la prima "încercare" de acest fel. La Crăciun, la Paşti sau în cadrul "Săptămânii altfel" ei au pregătit cu drag masa pentru bătrâni, le-au dus cadouri şi i-au colindat. 
      Cele câteva sclipiri de lacrimă  din ochii bătrânilor şi ai copiilor sunt cea mai bună dovadă că activităţile noastre au fost făcute din suflet pentru suflet!
 Profesori coordonatori:  Cristina Florea, Cristina Moloci, Mara Perta, Anca Donisan.