duminică, 9 septembrie 2012

Locul I la Olimpiada mestesugurilor traditionale



Măiestria şi îndemânarea au fost premiate la Sibiu!
În perioada 22- 26 august 2012, la Dumbrava Sibiului, în Complexul Muzeal Astra Sibiu sub egida M.E.C.T.S.- I.S.J. Sibiu s-a desfăşurat Olimpiada Naţională a meşteşugurilor artistice tradiţionale, ajunsă la a XVII-a ediţie. Olimpiada este parte integrantă a programului de revitalizare şi recuperare a patrimoniului imaterial, cunoscut sub numele de Tezaure Umane Vii, derulat de Muzeul ASTRA şi urmăreşte să conştientizeze populaţia şcolară asupra valorilor perene ale civilizaţiei populare.
Concursul naţional are scopul de a educa populaţia şcolară în vederea promovării valorilor perene ale culturii şi civilizaţiei populare, de a dezvolta talentul, aptitudinile şi abilităţile practice şi a oferit tuturor participanţilor, sub îndrumarea celor mai buni specialişti din ţară, un stagiu de perfecţionare la care au participat 139 de elevi meşteşugari din toate zonele etnografice ale ţării.
Meşteşugurile prezente în concurs sunt: olărit, ţesut, brodat, confecţionat podoabe sau măşti, cojocărit, curelărit, sculptură în lemn, prelucrarea sau decorarea metalelor, osului sau cornului, confecţionat instrumente muzicale, pictat icoane pe lemn sau sticlă, brodat, cusut,broderie, cojocărit, încondeiat ouă, împletit paie, foi de porumb sau nuiele.
Colegiul nostru a fost reprezentat de  eleva Stolier Mihaela din clasa a XI-a B care, sub îndrumarea doamnei profesor Oresia Leuciuc, a încondeiat cele mai frumoase oua şi a câştigat premiul I.

Felicitări Mihaelei şi doamnei profesoare Leuciuc!


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu